Măceșul (Rosa canina) este o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei. Mai este cunoscut sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja.
Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașă, are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis.
Fructele sale - Fructus Cynosbati - sunt foarte apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C, în cantitate de 0,5 - 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele măceşului de munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aproximativ 10 ori conţinutul fructelor de la şes.
În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP, acid nicotinic (vitamina antipelagroasa). Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt. Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele conţin cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).
Pe langa vitamine, macesele mai contin zharuri, acid citric si malic, pectine, tanini etc. In terapeurica se folosesc ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul. La convalescenti sunt recomandate sub forma de ceai, sirop, marmelada si vin. Datorita vitaminei P, preparatele de macese mentin permeabilitatea si fragilitatea vaselor capilare,
normalizand circulatia sangelui.
Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în perioada rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea funcţiilor sale normale. Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai mare în cazul unor maladii infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la temperaturi scăzute, precum şi la femeile după naştere.
Ceaiul de măceş este recomandat în tratarea bronşitei cronice şi a tusei de bătrâneţe. Această plantă obţine „recordul” absolut după cantitatea de vitamina C (acid ascorbic). Doar cîteva boabe uscate de măceş - şi corpul e asigurat cu vitamina C pentru toată ziua. Măceşul scade tensiunea arterială ridicată, normalizează metabolismul, ajută la absorbţia fierului. În plus, acidul ascorbic este un antioxidant şi scoate infecţiile din organism. Protejează celulele de la excesul de radicali liberi care se formează în organism sub influenţa oxigenului.
Ceaiul de macese este diuretic, marind cantitatea de urina in 24 de ore. Aceasta insusire este atribuita in special semintelor. Neproducand nici o iritatie, este recomandat in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura mai indelungata. Ceaiul se prepara din doua linguri de fructe zdrobite care se fierb zece minute intr-o jumatate litru de apa. Pentru conservarea vitaminei C se recomanda ca fructele sa se introduca in momentul cand apa incepe a clocoti. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara printr-o panza si se indulceste dupa gust.
Se bea caldut sau rece, in cursul unei zile.
Din macese se mai poate obtine o bautura racoritoare in modul urmator: peste 100 g. macese spalate si zdzobite se toarna 1 litru apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pana la 1 l. Se pastreaza la rece. Pentru preparatele din macese se vor folosi numai vase smaltuite, deoarece metalele descompun vitamina C.
Pulpa maceselor, suculenta si dulce, mai ales dupa caderea brumelor, se utilizeaza pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomanda tuturor, mai ales convalescentilor.
Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. Fructele de maces intra in compozitia ceaiurilor aromat, hepatic si tonic apritiv.
Ceaiul de măceş este recomandat în tratarea bronşitei cronice şi a tusei de bătrâneţe. Această plantă obţine „recordul” absolut după cantitatea de vitamina C (acid ascorbic). Doar cîteva boabe uscate de măceş - şi corpul e asigurat cu vitamina C pentru toată ziua. Măceşul scade tensiunea arterială ridicată, normalizează metabolismul, ajută la absorbţia fierului. În plus, acidul ascorbic este un antioxidant şi scoate infecţiile din organism. Protejează celulele de la excesul de radicali liberi care se formează în organism sub influenţa oxigenului.
Ceaiul de macese este diuretic, marind cantitatea de urina in 24 de ore. Aceasta insusire este atribuita in special semintelor. Neproducand nici o iritatie, este recomandat in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura mai indelungata. Ceaiul se prepara din doua linguri de fructe zdrobite care se fierb zece minute intr-o jumatate litru de apa. Pentru conservarea vitaminei C se recomanda ca fructele sa se introduca in momentul cand apa incepe a clocoti. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara printr-o panza si se indulceste dupa gust.
Se bea caldut sau rece, in cursul unei zile.
Din macese se mai poate obtine o bautura racoritoare in modul urmator: peste 100 g. macese spalate si zdzobite se toarna 1 litru apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pana la 1 l. Se pastreaza la rece. Pentru preparatele din macese se vor folosi numai vase smaltuite, deoarece metalele descompun vitamina C.
Pulpa maceselor, suculenta si dulce, mai ales dupa caderea brumelor, se utilizeaza pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomanda tuturor, mai ales convalescentilor.
Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. Fructele de maces intra in compozitia ceaiurilor aromat, hepatic si tonic apritiv.
Macesul este extrem de raspandit, fiind foarte putin pretentios. Rezista la geruri de -25 sau -30 de grade Celsius, creste si pe cele mai sarace soluri, pietroase si erodate, pe pante inclinate, pana la inaltimi de 1.200 - 1.700 m si nu are nevoie speciale in privinta apei, dar nu rezista in turbarii si pe terenuri mlastinoase si are nevoie de soare. Astfel, macesul il intalnim atat in liziere de paduri de foioase, pe coaste insorite sau semiumbrite, cat si pe pasuni, fanete, in apropierea lacurilor, pe vai si lunci de rauri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate.
Crescand in tufe de 1-5 m inaltime, formate din mai multe tulpini lungi si elastice acoperite cu spini puternici, macesul este ideal pentru garduri vii.
Macesele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevaratele fructe, denumite impropriu seminte, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Macesele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de parga si rosie sau rosie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a capata apoi, atunci cand incep sa se inmoaie, o culoare rosu inchis. Florile, de 4-6 cm in diametru, au cinci petale de obicei roz pal, dar pot fi si albe sau roz inchis, iar frunzele ovale si cu marginea dintata au o lungime de 2-4 cm si o latime de 1-2 cm. La maces frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulite. Tulpina este alungita si ramificata cu ramuri lungi de 1-4 m, cu ghimpi de 3-15 mm, puternici si incovoiati.
Macesele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevaratele fructe, denumite impropriu seminte, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Macesele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de parga si rosie sau rosie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a capata apoi, atunci cand incep sa se inmoaie, o culoare rosu inchis. Florile, de 4-6 cm in diametru, au cinci petale de obicei roz pal, dar pot fi si albe sau roz inchis, iar frunzele ovale si cu marginea dintata au o lungime de 2-4 cm si o latime de 1-2 cm. La maces frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulite. Tulpina este alungita si ramificata cu ramuri lungi de 1-4 m, cu ghimpi de 3-15 mm, puternici si incovoiati.
Macesele se recolteaza manual in perioada august - octombrie in functie de specie si de altitudine, cand sunt in parga si perfect tari, in orice caz inainte de caderea brumei, deoarece fructele brumate se inmoaie si pierd o parte din vitamina C. Dupa ce au capatat culoarea rosu inchis, la caderea brumei, cand sunt complet coapte, devin moi si pierd cea mai mare parte a substantelor active, motiv din care dupa aceasta perioada nu se mai culeg in scop medicinal, ci cel mult alimentar. Fructele necoapte si ciupite si, mai ales, cele cu pete negre nu se culeg, deoarece in ele au fost depuse ouale mustei de maces. Florile si frunzele se culeg in lunile mai - iunie, in faza de inflorire deplina.
Dupa recoltare, macesele trebuie uscate cat mai repede, pentru a nu pierde substantele active. De asemenea, trebuie ferite de soare pentru ca se incing foarte usor si fermenteaza. Corecta este uscarea cu aer cald la o temperatura de 85-105 grade Celsius pana ce macesele devin tari si friabile. Acest lucru este necesar pentru a inactiva ascorbinaza, o enzima care la temperaturi mai mici continua sa oxideze vitamina C. Pentru a grabi uscarea, macesele pot fi taiate, dar, atentie!, metalele conduc si ele le degradarea vitaminei C. Ele pot fi uscate si in incaperi bine aerisite pana ce se stafidesc si se pot rupe in degete, dar se pierde o parte din vitamina C. Randamentul la uscare este de 2 la 1, iar daca se indeparteaza printr-un ciur fin semintele si puful randamentul scade la 6 la 1. La uscarea florilor randamentul este de 4-5 la 1.
Dupa recoltare, macesele trebuie uscate cat mai repede, pentru a nu pierde substantele active. De asemenea, trebuie ferite de soare pentru ca se incing foarte usor si fermenteaza. Corecta este uscarea cu aer cald la o temperatura de 85-105 grade Celsius pana ce macesele devin tari si friabile. Acest lucru este necesar pentru a inactiva ascorbinaza, o enzima care la temperaturi mai mici continua sa oxideze vitamina C. Pentru a grabi uscarea, macesele pot fi taiate, dar, atentie!, metalele conduc si ele le degradarea vitaminei C. Ele pot fi uscate si in incaperi bine aerisite pana ce se stafidesc si se pot rupe in degete, dar se pierde o parte din vitamina C. Randamentul la uscare este de 2 la 1, iar daca se indeparteaza printr-un ciur fin semintele si puful randamentul scade la 6 la 1. La uscarea florilor randamentul este de 4-5 la 1.
Postări
0 comentarii: