Macesul

     

        Măceșul (Rosa canina) este o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei. Mai este cunoscut sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja.
Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașă, are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis.

       Fructele sale - Fructus Cynosbati - sunt foarte apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C, în cantitate de 0,5 - 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele măceşului de munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aproximativ 10 ori conţinutul fructelor de la şes.

       În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP, acid nicotinic (vitamina antipelagroasa). Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt. Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele conţin cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).

       Pe langa vitamine, macesele mai contin zharuri, acid citric si malic, pectine, tanini etc. In terapeurica se folosesc ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul. La convalescenti sunt recomandate sub forma de ceai, sirop, marmelada si vin. Datorita vitaminei P, preparatele de macese mentin permeabilitatea si fragilitatea vaselor capilare,

normalizand circulatia sangelui.

       Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în perioada rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea funcţiilor sale normale. Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai mare în cazul unor maladii infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la temperaturi scăzute, precum şi la femeile după naştere.

       Ceaiul de măceş este recomandat în tratarea bronşitei cronice şi a tusei de bătrâneţe. Această plantă obţine „recordul” absolut după cantitatea de vitamina C (acid ascorbic). Doar cîteva boabe uscate de măceş - şi corpul e asigurat cu vitamina C pentru toată ziua. Măceşul scade tensiunea arterială ridicată, normalizează metabolismul, ajută la absorbţia fierului. În plus, acidul ascorbic este un antioxidant şi scoate infecţiile din organism. Protejează celulele de la excesul de radicali liberi care se formează în organism sub influenţa oxigenului.
       Ceaiul de macese este diuretic, marind cantitatea de urina in 24 de ore. Aceasta insusire este atribuita in special semintelor. Neproducand nici o iritatie, este recomandat in bolile cailor urinare si de rinichi pentru o cura mai indelungata. Ceaiul se prepara din doua linguri de fructe zdrobite care se fierb zece minute intr-o jumatate litru de apa. Pentru conservarea vitaminei C se recomanda ca fructele sa se introduca in momentul cand apa incepe a clocoti. Dupa ce se raceste, ceaiul se strecoara printr-o panza si se indulceste dupa gust.
       Se bea caldut sau rece, in cursul unei zile.

       Din macese se mai poate obtine o bautura racoritoare in modul urmator: peste 100 g. macese spalate si zdzobite se toarna 1 litru apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza deasa, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu apa pana la 1 l. Se pastreaza la rece. Pentru preparatele din macese se vor folosi numai vase smaltuite, deoarece metalele descompun vitamina C.
       Pulpa maceselor, suculenta si dulce, mai ales dupa caderea brumelor, se utilizeaza pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomanda tuturor, mai ales convalescentilor.
       Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine se recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. Fructele de maces intra in compozitia ceaiurilor aromat, hepatic si tonic apritiv.   

       Macesul este extrem de raspandit, fiind foarte putin pretentios. Rezista la geruri de -25 sau -30 de grade Celsius, creste si pe cele mai sarace soluri, pietroase si erodate, pe pante inclinate, pana la inaltimi de 1.200 - 1.700 m si nu are nevoie speciale in privinta apei, dar nu rezista in turbarii si pe terenuri mlastinoase si are nevoie de soare. Astfel, macesul il intalnim atat in liziere de paduri de foioase, pe coaste insorite sau semiumbrite, cat si pe pasuni, fanete, in apropierea lacurilor, pe vai si lunci de rauri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate.

       Crescand in tufe de 1-5 m inaltime, formate din mai multe tulpini lungi si elastice acoperite cu spini puternici, macesul este ideal pentru garduri vii.
       Macesele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevaratele fructe, denumite impropriu seminte, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Macesele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de parga si rosie sau rosie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a capata apoi, atunci cand incep sa se inmoaie, o culoare rosu inchis.  Florile, de 4-6 cm in diametru, au cinci petale de obicei roz pal, dar pot fi si albe sau roz inchis, iar frunzele ovale si cu marginea dintata au o lungime de 2-4 cm si o latime de 1-2 cm. La maces frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulite. Tulpina este alungita si ramificata cu ramuri lungi de 1-4 m, cu ghimpi de 3-15 mm, puternici si incovoiati.

       Macesele se recolteaza manual in perioada august - octombrie in functie de specie si de altitudine, cand sunt in parga si perfect tari, in orice caz inainte de caderea brumei, deoarece fructele brumate se inmoaie si pierd o parte din vitamina C. Dupa ce au capatat culoarea rosu inchis, la caderea brumei, cand sunt complet coapte, devin moi si pierd cea mai mare parte a substantelor active, motiv din care dupa aceasta perioada nu se mai culeg in scop medicinal, ci cel mult alimentar. Fructele necoapte si ciupite si, mai ales, cele cu pete negre nu se culeg, deoarece in ele au fost depuse ouale mustei de maces. Florile si frunzele se culeg in lunile mai - iunie, in faza de inflorire deplina. 
       Dupa recoltare, macesele trebuie uscate cat mai repede, pentru a nu pierde substantele active. De asemenea, trebuie ferite de soare pentru ca se incing foarte usor si fermenteaza.            Corecta este uscarea cu aer cald la o temperatura de 85-105 grade Celsius pana ce macesele devin tari si friabile. Acest lucru este necesar pentru a inactiva ascorbinaza, o enzima care la temperaturi mai mici continua sa oxideze vitamina C. Pentru a grabi uscarea, macesele pot fi taiate, dar, atentie!, metalele conduc si ele le degradarea vitaminei C. Ele pot fi uscate si in incaperi bine aerisite pana ce se stafidesc si se pot rupe in degete, dar se pierde o parte din vitamina C. Randamentul la uscare este de 2 la 1, iar daca se indeparteaza printr-un ciur fin semintele si puful randamentul scade la 6 la 1. La uscarea florilor randamentul este de 4-5 la 1.

Susanul

       Susanul  este o plantă cultivată pentru semințele sale bogate în uleiuri care se întrebuințează în gastronomie, mai ales la produsele de patiserie și brutărie. Susanul este originar din Orientul Mijlociu si India și a fost răspândit în America datorită sclavilor africani, care îl foloseau mult în alimentația lor, numindu-l benne.Face parte din familia Pedaliaceae si are denumirea stiintifica de Sesamum indicum.

       Numele sau deriva de la grecescul "sesamon" care semnifica "grasime, ulei" 

In India este recunoscuta ca o planta sacra, in ritualurile hinduse uleiul obtinut din semintele de susan este folosit in temple si in timpul rugaciunilor

       O legenda hindusa spune ca semintele de susan negru au fost daruite de catre zeul Maha Vishnu consoartei sale ca simbol al nemuririi; 

       Asirienii si ei povestesc in legendele lor cum zeii care creeau lumea, sorbeau din cupe de corn un vin tare facut din seminte de susan.

       Susanul creste inalt de pana la 2 m, are frunzele verzi, subtiri si pufoase, florile tubulare rosiatice sau roz-deschis, iar fructele in forma de capsule, au lungimea de 2 cm si adapostesc numeroase seminte care se aseamana cu cele de in, sunt plate si ovale.

       Susanul este cel mai vechi condiment cunoscut de om si cel mai mult cultivat. Cei mai mari producatori din lume sunt China, Sudan, Nigeria, Mexic, Turcia, Venezuela, etc.

La babilonieni susanul era utilizat pentru prepararea dulciurilor sau la obtinerea uleiului din seminte apreciat foarte mult in gastronomie. De asemenea ei foloseau semintele pentru anumite preparate cosmetice, unguente, creme pentru tratamentul pielii.

       Semințele de susan sunt foarte bogate în proteine, iar în afară de aceasta conțin un aminoacid esențial numit metionina. Grăsimile nesaturate pe care le conține împreună cu lecitina și fitosterolul fac din semințele de susan un aliment care ajută la reducerea colesterolului din sange. Semințele de susan conțin de asemenea, calciu, fier și zinc, minerale care ajută la funcționarea normală a organismului, la formarea oaselor și dinților, ajută la metabolizarea grăsimilor și carbohidraților, previne impotența. Semințele de susan conțin antioxidanți și au proprietăți anti-cancerigene.Semintele trebuie pastrate la loc uscat in pungi de hartie sau panza, in borcane de sticla inchise ermetic. Borcanele ce au fost deschise trebuie tinute in frigider.

                                      

       Semintele de susan sunt unice ca structura chimica.
       De baza sunt semintele albe (pana la galben), negre si rosiatice (de fapt de la rosu la albastru, violet) in functie de continutul nutritiv.
       Susanul alb este utilizat pentru  tratamentul lipsei de calciu fiind bogat in calciu si magneziu (foarte folositor copiilor si femeilor la menopauza), dar si in lecitina (foarte util pentru varsta a treia in special pentru pierderea memoriei).
       Susanul rosu este utilizat pentru deficienta de fier (anemii).
       Susanul negru este mai bogat in nutrienti decat celelalte fiind sursa celui mai bun ulei pentru scopuri vindecatoare. Este dulce si cu aroma de nuca.
       Susanul negru contine 60% grasimi folositoare sanatatii alaturi de lecitina, calciu, vitamina E, si este o sursa eficienta de calciu, de cantitati mari de proteine, fier si magneziu.

      100 g de seminte de susan conțin:

• 598 calorii
• 20 g de proteine
• 58 g de grăsimi nesaturate
• 670 mg de calciu
• 10 mg de fier
• 5 mg de zinc
• vitamine din grupul B-urilor
• vitamina E

       Pentru ca organismul să asimileze componentele nutritive ale semințelor de susan acestea trebuiesc prăjite sau râșnite, altfel ele se evacuează întregi, fără a fi digerate.

      În antichitate halvaua făcută din susan și miere era folosită în Babilonia de către femei pentru a-și prelungi tinerețea și frumusețea iar soldații romani o foloseau pentru a fi puternici și a avea energie.

       Uleiul de susan este considerat inca din cele mai vechi timpuri cel mai important din toate uleiurile realizate din seminte. Este un ulei presat la rece, gros si aromat.

       In medicina Ayurvedica uleiul de susan este folosit mai ales in masaj, deoarece prin aroma sa deosebita, consistenta si proprietatile sale patrunde foarte bine prin piele in corp. Are efecte de relaxare, purificare, da putere corpului, sanatate pielii, ajuta intelectul si la indepartarea stresului si oboselii.

       Uleiul de susan este recomandat in mentinerea sanatatii organismului deoarece este bogat in minerale si vitamine. De asemenea, este indicat pentru capacitatea de a scadea colesterolul. Ajuta in tratamentul unor afectiuni ale sistemului nervos, pielii, muschilor, este un tonic foarte bun pentru hemoglobina si trobocitele din sange, echilibreaza toate procesele organismului si consolideaza sistemul imunitar. Se aseamana cu uleiul de masline si poate fi un inlocuitor al lui deoarece ca si acesta are proprietati antioxidante, antiinflamatorii si de lubrifiere.

       Efecte curative ale semintelor de susan

       Efect detoxifiant pentru ficat si rinichi.Semintele de susan intaresc sistemul imunitar, mai ales in cazurile de oboseala cronica si convalescenta. Cresc fertilitatea si sunt afrodiziace.Arsurile se trateaza cu un terci din seminte de susan rasnite si apa. Uleiul de seminte de susan calmeaza arsurile in urma expunerii excesive la soare.Semintele ofera un aport energetic insemnat in afectiunile de nutritie. Uleiul de susan are proprietati emoliente care ajuta la pastrarea pielii fine.Sunt antitumorale: specialistii sustin ca substantele din semintele de susan inhiba dezvoltarea celulelor canceroase in melanomul malign precum si in cazul cancerului de colon.

       Lapte din seminţe de susan

       Ingrediente:

• 1 cană seminţe de susan
• 4 căni de apă
• 2 linguri suc de lămâie
• 1 banană bine coaptă (opţional)

      Mod de preparare:

• seminţele se pun la înmuiat în apă, în care se adaugă şi sucul de lămâie (eu le-am lăsat la înmuiat aproximativ 2 ore)
• se scurg seminţele de lichidul în care au stat
• se pasează în blender adăugând la început 2 căni de apă (şi banana), apoi pe parcurs şi celelalte două căni de apă
• compoziţia obţinută se strecoară printr-un tifon
• sucul rezultat este laptele de susan, iar partea groasă se poate folosi la alte preparate (eu am adăugat o lingură de miere şi am mâncat-o; practic în această pastă au rămas toate fibrele din seminţele de susan, deci ar fi păcat să nu fie consumată)

       Terapii cu susan: boli cardio-vasculare, hipertensiunea arteriala, ateroscleroza vasculara, osteoporoza, reumatism articular, dislipidemii, boli hepatice, steatoza hepatica, boli dermatologice, tulburari de crestere si dezvoltare, casecsie, boli neurologice, boli psihice, senescenta sau batrani cu probleme de pierderea memoriei. Susanul negru datorita compozitiei sale deosebite poate impiedica procesele de imbatranire precoce, incaruntirea si aparitia ridurilor pe piele, stimuleaza lactatia tinerelor mame. Susanul contine estrogeni care poate stimula cresterea sanilor sau ca afrodisiac natural. 

Polenul de albine

Polenul este printre cele mai vechi suplimente alimentare folosite de om. Beneficiile polenului au fost intuite de diverse civilizatii si religii. Egiptenii si chinezii antici foloseau polenul pe post de medicament si factor de intretinere a organismului. Hipocrate, parintele medicinei, considera ca polenul asigura o sanatate buna celor care il consumau si ajuta la prevenirea imbatranirii ormanismului. Druizii, preotii vechilor celti, numeau Britania "Insula Mierii". Legendele galice sunt pline de referinte la miere si polen. Din pacate proprietatile curative ale polenului au fost uitate de catre lumea moderna. La ora actuala polenul este o componenta importanta a apiterapiei (un tip de medicina alternativa care castiga din ce in ce mai multi adepti).             Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sanatosi nutrienti pe care natura ii poate pune la dispozitie. Este utilizat de mii de ani ca supliment nutritional, medicament, revigorant, iar majoritatea nutritionistilor vorbesc de el ca de un adevarat miracol pentru mentinerea tineretii si vitalitatii, pentru stimularea organsimului sa lupte impotriva bolilor si pentru conferirea unei stari de bine general.         Polenul se găseşte sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme şi culori caracteristice fiecărei plante. Se deosebeşte prin forma suprafeţei exterioare, prin conţinutul diferit în substanţe nutritive, vitamine etc.           Polenul poate fi obţinut prin recoltarea directă de către om, de la plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi salivă.        Este foarte bogat mai ales in vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), antioxidanti, inclusiv betacaroten, vitamina C si vitamina E, acid folic, provitamina A. Cele mai importante minerale (dar nu singurele) care se gasesc in compozitia polenului sunt calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu, iod. Polenul este compus din aproximativ 55% carbohidrati, 35% proteine, 3% vitamine si minerale, 2% acizi grasi si 5% alte substante nutritive. Contine de doua ori mai multe proteine decat carnea de vita si reuseste sa aibe un continut de grasimi foarte scazut.         Poate fi considerat o sursa excelenta de proteine pentru vegetarieni, fiind foarte bogat si in aminoacizi esentiali. Din punct de vedere al analizei nutrientilor, polenul este unul, daca nu chiar cel mai complet nutrient natural. 30 de grame de polen aduc organismului aproximativ 28 de calorii. Din aceste 30 de grame, 7 grame sunt carbohidrati, 15% este lecitina, 25% proteine de cea mai buna calitate. Polenul de albine nu trebuie confundat cu mierea de albine, veninul de albine sau alte produse de acest tip. Ele nu contin polen.         Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire de nectar, aliment energetic). El aduce în acelaşi timp proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele şi sărurile minerale indispensabile albinei.  Compoziţia chimică a polenului este foarte variată în funcţie de plantă. Compoziţia polenului a făcut obiectul a foarte numeroase studii comparative. Polenul are o compoziţie variabilă în funcţie de plantele de la care provine. Astfel conţinutul în proteine poate varia între 7 şi 30%, în medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a acizilor aminaţi sunt prezenţi fie în stare liberă, fie în proteine. Extractul eteric, adică fracţia lipidică a polenului, este foarte variabilă, în funcţie de calitatea anemofilă sau entomofilă a polenului. Polenurile anemofile sunt în general mai sărace în lipide decât polenurile entomofile, îmbrăcate într-un liant gras, astfel polenul de păpădie conţine mai mult de 14% lipide, în timp ce polenurile de pin deabia depăşesc 2%. Glucidele din polen sunt mai ales zaharuri ; o bună parte din aceste zaharuri (glucoza, levuloză) provin din nectarul folosit de albină pentru confecţionarea ghemotoacelor de polen. Conţinutul mediu în zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ; la acesta se adaugă hidraţii de carbon alţii decât zaharuri, şi în special amidonul şi celuloza. Polenul este relativ bogat în vitaminele din grupa B, dar în egală măsură se găseşte vitamina C şi cantităţi importante de caroten şi carotenoizi.     Din pacate foarte multi oameni sun alergici la polen. Din aceasta cauza se recomanda testarea reactiei la polen inainte de a consuma produse bazate pe acest nutrient. Semnele si simptomele alergiei la polen sunt asemanatoare cu cele ale altor tipuri de alergii: stranutat, la care se adauga un nas infundat sau care curge, mancarime in zona ochilor, a nasului sau in gat.          Cura cu polen        Persoanelor care vor să înceapă pentru prima dată o cură cu granule de polen, le este recomandat să înceapă cu o linguriţă de produs, dimineața, înainte de masă, pe stomacul gol, mestecând foarte bine, pentru ca enzimele din salivă să poată acționa asupra produsului, facilitând astfel absorbția tuturor elementelor benefice din compoziția polenului. Timp de 8 zile se ia o linguriţă rasă de polen, ca mai apoi, în următoarele 7 zile cantitatea să se mărească, luându-se câte o linguriţă cu vârf de polen. În cea de-a treia săptămână se ia câte o lingură rasă de polen, iar din cea de-a 21-a zi se va lua, până la terminarea curei, o lingură cu vârf. Cura durează aproximativ 2 luni.       O altă variantă de cură cu polen spune că înainte de a fi consumat, pentru a ușura absorbția în tubul digestiv, granulele de polen trebuiesc dizolvate în apă cu suc de lămâie, într-un suc fresh, borș sau kefir. Pentru 30 g de polen este recomadat 150 ml lichid, iar dizolvarea să dureze minim 20 de minute. Specialiștii recomandă începerea curei de polen cu doze mici, de 10 grame (2 lingurițe rase), după masă, ca mai apoi, să fie crescută progresiv cantitatea. Persoanele foarte active sau cele suprasolicitate fizic sau intelectual pot consuma până la 50 și 100 g/zi. După o perioadă de acomodare de câteva săptămâni (perioada diferă de la persoană la persoană, în medie, între 3 și 5 săptămâni), se poate trece la administrarea pe stomacul gol, de preferat dimineața, pentru că polenul este tonic și energizant, administrarea lui seara nefiind recomandată.       Cura cu polen durează minimum două săptămani în care se consumă 10-30g polen pe zi. Se fac 3-4 cure pe an, de preferat, câte o lună la fiecare început de trimestru. În caz că vă simțiți rău, întrerupeți imediat cura și adresați-vă medicului dumneavoastră pentru un consult.        Polenul este contraindicat celor care suferă de obezitate, exces de colesterol și lipide în sânge, diabet zaharat, adenom de prostată, hiperfuncții hipofizare, hiperfuncții tiroidiene, suprarenale și testiculare, hiperexcitabilitate sexuală, ateroscleroză cerebrală avansată și manie, și, bineînțeles, persoanelor alergice la polen.    Administrarea îndelungată, fără pauze, a polenului poate provoca tulburări hormonale.

Goji - fructul miraculos

       

       Cunoscute in Tibet si China de peste 2500 de ani aceste fructe miraculoase au o istorie si traditie indelungata. Sunt amintite in anii 475 in medicina traditionala ca fiind un remediu pentru ficat, rinichi, ochi, imbunatatesc circulatia sangelui, intaresc muschii si oasele si asigura longevitate. 
       O legenda din anii 800 D.C spune ca, calugarii din Tibet au baut apa dintr-o fantana langa care crestea un tufis. Fructele de pe acest tufis - Goji - cadeau in apa. Calugarii au observat ca cei care au baut apa din aceasta fantana au trait mai mult si mai sanatos. 
       Fructul Goji, numit si "fructul longevitatii" - stiintific Lycium Barbarum - este o comoara din Tibet. Localnicii au motive serioase sa respecte Goji pe care il consuma zilnic sub diferite forme - proaspat, ca ceai, suc, in diferite mancaruri sau ca fructe uscate. Aceasta zona este renumita ca avand cea mai sanatoasa populatie si cei mai multi oameni cu varsta peste 100 de ani - numarul lor este de 16 ori mai mare ca media in lume! 
       Vrand sa inteleaga fenomenul, cercetatorii au ajuns la concluzia ca nu este vorba despre un miracol, totul se explica datorita consumului de Goji. Cu toate ca Goji se foloseste de foarte mult timp in medicina traditionala tibetana, numai foarte recent s-au facut studii si teste de laborator in America si in alte parti ale lumii.
       Oamenii de stiinta au ramas uimiti de rezultatele obtinute. Analizele de laborator arata ca fructele Goji sunt extrem de bogate in vitamine, minerale si nutrienti. Este unul dintre cei mai eficienti antioxidanti creati de natura, mentine si intareste sistemul imunitar, creste nivelul de energie al organismului, ajuta la mentinerea sanatatii si prevenirea bolilor.

       Continutul fructelor de goji:

• mai multa vitamina C decat citricele - are cel mai bogat continut in vitamina C dintre alimente;
• vitamina A - cu efect antioxidant, are rol in imbunatatirea vederii;
• vitamina E - regasita foarte rar in fructe, este un antioxidant puternic, previne aparitia si evolutia ateroslerozei;
• vitaminele B1 (Tiamina), B2 (Riboflavin) si B6 - necesare proceselor biochimice de transformare a hranei in energie, ajuta metabolismul;
• carotenoizi - fructele Goji contin in cantitati foarte mari o gama larga de carotenoizi cu efect puternic antioxidant si de fotoprotectie solara, cele mai importante fiind: 
• beta-carotenul - in cantitate mai mare ca si in morcovi, esential pentru producerea vitaminei A;
•  zeaxantina - cu efect protector asupra retinei;
• luteina - important pentru regenerarea ADN-lui si a tuturor celulelor organismului, in general.
• antioxidantii - reduc procesul de imbatranire; sunt molecule care apara organismul de efectele SRO (Specii Reactive de Oxigen). Nivelul de antioxidanti al fructelor Goji, masurat pe scara ORAC - Oxigen Radical Absorbing Capacity (Capacitatea de Absorbtie a Radicalului Liber al Oxigenului) - este de 25.000 unitati, aproape de 20 de ori mai mult ca al portocalelor!
• contine 21 de microelemente - cum ar fi fier, magneziu, potasiu, cupru, calciu, fosfor, zinc si germaniu - agent anticancerigen care se regaseste foarte rar in alimente. 
• 18 aminoacizi - unitatile de baza ale proteinelor - dintre care 8 aminoacizi esentiali. Acestia sunt indispensabili unei vieti sanatoase si nu pot fi sintetizati de organism, motiv pentru care trebuie procurati din alimente.
• acizi grasi - importanti pentru diete sanatoase, fiind necesari organismului deoarece ajuta la transportul oxigenului prin sange catre toate zonele corpului, contribuind la dezvoltarea si intarirea tesuturilor si deci, a organelor.
•  contine mai multe proteine decat cerealele.
• alte substante importante:
  • beta-sisterol - are efect antiimflamator si un rol semnificativ in scaderea nivelului de colesterol;
  • fisalina - intareste sistemul imunitar, are efect antiviral;
  • betaina - actioneaza benefic in caz de tulburari nervoase, imbunatateste memoria, protejeaza ficatul;
  • ciperona - are un rol important in controlul tensiunii arteriale;
  • solavetivona - manifesta efect puternic antifugic si antibacterial.
• Este o foarte bogata sursa de seleniu, mareste eficienta chimioterapiei si reduce toxicitatea drogurilor.

       Efectele fructelor de goji:

• creste nivelul de energie al organismului;
•  imbunatateste circulatia sangelui;
•  eficient in curele de slabire si combaterea celulitei;
• mentine si intareste sistemul imunitar;
•  este benefic asupra inimii si a tensiunii arteriale;
•  scade nivelului de colesterol;
•  ajuta la mentinerea nivelului normal al glicemiei (indexul glicemic al fructelor Goji este 29);
•  protejeaza ochiul si vederea;
•  sprijina procesele hepatice si renale;
•  intareste oasele si ligamentele;
•  contribuie la mentinerea unui sistem sanatos;
•  sprijina protejarea pielii impotriva radiatiilor solare puternice;
•  stimuleaza procesele de descompunere a grasimilor, scaderea cantitatii de grasimi;
• inlesneste mentinerea greutatii corporale normale;
•  stimuleaza apetitul sexual si libidoul;
• au efect de intinerire, longevitate.

       Este al doilea in lume ca continut de vitamina C, contine mai mult beta caroten ca morcovii si mai mult fier decit o friptura dar este bogat in vitamina B si altele.

       Este cel mai eficient antioxidant – consumul a numai 2o grame de goji asigura necesarul zilnic de antioxidanti!!

       De fapt contine toate elementele necesare si benefice pentru corpul uman.

       Datorita acestor componente goji ajuta la prevenirea si tratarea mai multor afectiuni, intareste sistemul imunitar, ajuta la prevenirea inbatrinirii organismului, este un tonofiant general al corpului uman.

       Goji este un cadou de la natura, un concentrat de vitamine, minerale, polizaharide, amino acizi, uleiuri esentiale si alte elemente importante pentru corpul uman.

       Cu numai un pumn mic de Goji (10-30 grame) va asigurati necesarul zilnic de vitamine si nutrienti. Fructele Goji pot fi consumate fara restrictii si in cantitati mai mari, sub forma de fructe uscate, sau amestecate cu iaurt, muesli, cereale etc., dar si sub forma de suc sau ceai.

Ce inseamna apa pentru om